Sport

Preşedintele FC Rapid, Daniel Niculae, a fost ridicat de mascaţi

Preşedintele FC Rapid, Daniel Niculae, a fost ridicat de mascaţi, joi dimineaţă, a anunţat acţionarul majoritar al giuleştenilor, Dan Şucu. Mai multe percheziţii au loc în Bucureşti, Prahova, Ilfov, fiind vizaţi membri ai galeriei echipei Rapid, afirmă surse judiciare.

„Am primit un telefon de la avocatul clubului care mi-a spus că preşedintele nostru a fost ridicat de mascaţi. E un dosar care are legătură cu arme, muniţii. Chiar nu are sens! Chiar nu înţeleg despre ce poate să fie vorba. Eu ştiu că ultimul eveniment pe care l-am avut împreună a fost superb. Nu cunosc detalii, probabil vor apărea într-o perioadă foarte scurtă. Dar nu văd cum ar putea să nu aibă legătură cu fotbalul”, a declarat Dan Şucu, la AS.ro LIVE.

Surse judiciare au anunţat că mai multe percheziţii au loc în Bucureşti, Prahova, Ilfov, fiind vizaţi membri ai galeriei echipei Rapid. Conform surselor citate, percheziţiile sunt derulate de Serviciul Grupări infracţionale violente din Poliţia Capitalei, sub coordonarea procurorilor de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti.

În comunicatul oficial al poliţiei se arată că poliţiştii Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Serviciul Grupuri Infracţionale Violente pun în aplicare 19 mandate de percheziţie domiciliară şi 28 de mandate de aducere, în Municipiul Bucureşti şi judeţele Ilfov, Prahova şi Iaşi, într-un dosar penal în care sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat, distrugere prin incendiere, tulburarea ordinii publice prin violenţă asupra bunurilor, orice operaţiuni cu articole pirotehnice fără drept, prevăzute de articolul 37 lit. a din Legea 126/1995.

”Persoanele vizate vor fi conduse la audieri, în baza mandatelor de aducere care vor fi puse în aplicare, în vederea dispunerii măsurilor legale ce se impun.Cercetările sunt continuate de către Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, împreună cu Serviciul Grupuri Infracţionale Violente, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat, distrugere prin incendiere si tulburarea ordinii şi liniştii publice. Acţiunea beneficiază de sprijinul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Iaşi, precum şi de sprijinul echipelor de intervenţie din cadrul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române şi al Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti. Facem precizarea că efectuarea percheziţiei domiciliare este o etapă în cadrul procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, ce are drept scop administrarea probatoriului necesar soluţionării cauzei, care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, a precizat Poliţia.

FC Rapid a fost amendată miercuri cu 60.000 de lei după incidentele de la meciul cu FCSB, scor 4-0, disputat, sâmbătă, în Superliga. De asemenea, echipa giuleşteană va juca un meci de acasă cu anumite sectoare din stadion închise.

Următorul meci al FC Rapid pe teren propriu este vineri, cu Farul, în prima etapă din play-off.

 

Vizualizări: 328

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: