Economie

Americanii ne dau patru miliarde de dolari să experimentăm minireactoarele în România

Ministrul Energiei Virgil Popescu scrie pe Facebook despre finanţarea record pentru dezvoltarea proiectului SMR în România, de peste 4 miliarde de dolari, anunţată sâmbătă de preşedintele SUA Joe Biden.

 
”Preşedintele Statelor Unite ale Americii Joe Biden a anunţat astăzi, la Summitul G7, sprijin financiar, public-privat, pentru dezvoltarea reactorului modular mic (SMR) din România, de la Doiceşti, în valoare de 275 milioane de dolari, din partea SUA, Japonia, Coreea de Sud şi Emiratele Arabe Unite, plus emiterea a două scrisori de interes din partea U.S. International Development Finance Corporation (DFC) şi U.S Export-Import Bank (EXIM), în valoare totală de 4 miliarde de dolari, respectiv 1 miliard DFC şi 3 miliarde EXIM Bank. Finanţarea acordată este parte a din Parteneriatul pentru infrastructură şi investiţii globale (PGII) în cadrul căruia va fi acordată suma de 600 de miliarde de dolari, până în 2027, în investiţii în infrastructură în întreaga lume”, a scris Popescu.

El precizează că noua finanţare vine ca o completare la grantul de 14 milioane de dolari, pe care l-a anunţat preşedintele american Joe Biden în iunie 2022. Ulterior, în luna septembrie 2022 Nuclearelectrica SA şi Nova Power & Gas SRL au lansat RoPower Nuclear SA, compania de proiect pentru dezvoltarea de reactoare modulare mici în România. După care, în decembrie 2022, RoPower şi NuScale au semnat contractul pentru faza 1 a lucrărilor de inginerie şi proiectare (FEED) pentru primul SMR din România, care include evaluarea impactului asupra mediului şi investigaţia geotehnică de subsol, evaluarea amplasamentului preferat, fosta termocentrală de la Doiceşti şi estimareaa costurilor specifice proiectului.
 
De asemenea, săptămâna trecută a fost lansat, în România, primul Centru de Explorare a Energiei NuScale (Centrul E2), care găzduieşte simulatorul camerei de comandă pentru centrala cu reactoare modulare mici VOYGRTM NuScale. Lansarea Centrului E2 în cadrul Facultăţii de Energetică a Universităţii Politehnica din Bucureşti este o premieră europeană care reconfirmă poziţia de lider a României în sectorul energiei nucleare şi în dezvoltarea forţei de muncă.

”Ţara noastră, prin compania de proiect RoPower, fondată de Nuclearelectrica şi Nova Power & Gas, este prima ţară din Europa şi a doua dupa Statele Unite ale Americii care face primii paşi pentru implementarea în acest deceniu a primei centrale electrice NuScale VOYGR cu 6 module şi o putere instalată de 462 MWe. Se estimează că centrala NuScale cu 6 module va asigura cca. 200 de locuri de muncă permanente, 1.500 de locuri de muncă în construcţii, 2.300 de locuri de muncă în producţie şi va ajuta România să evite producerea a 4 milioane de tone de emisii de CO2 pe an. Le mulţumesc partenerilor americani, preşedintelui României Klaus Iohannis, prim - ministrului Nicolae Ciucă şi preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Alina Gorghiu şi Marcel Ciolacu, pentru susţinerea dezvoltării programului nuclear civil al ţării noastre. Decarbonare fără energie nucleară nu se poate!”, conchide ministrul Energiei.

Vizualizări: 181

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: