Sport

Campionatul Mondial de fotbal din 2026 va avea 48 de echipe

Campionatul Mondial din 2026 va fi primul care va avea 48 de echipe, urmând a fi cel mai lung din istorie, iar cei de la FIFA au avut mari bătăi de cap în privința structurării turneului final.

 

Inițial, s-a dorit trecerea la un format cu grupe de câte trei echipe în loc de patru, câte sunt în prezent, însă s-a renunțat la această idee după ce s-a constatat că se putea ajunge în situația în care ultimele partide nu ar mai fi avut nicio miză.

Astfel, la Campionatul Mondial din 2026 vor fi 12 grupe de câte 4 echipe iar numărul total de jocuri va ajunge la 104, de la doar 64 disputate la ediția din Qatar din 2022.

După faza grupelor se va intra în șaisprezecimi, urmând să avanseze primele două clasate ale fiecărei grupe și cele mai bune opt echipe de pe poziția a treia.

Vizualizări: 48

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: