Eveniment
O tânără doctoriță a murit la serviciu
Loredana Chircu (38 de ani) era medic specialist în medicină internă. Era medic în cadrul Spitalului Judeţean Constanţa, dar colabora şi cu alte spitale private din oraş.
Duminică, în jurul orei 11.00, a fost găsită fără sufleare într-o încăpere a Spitalului Heka.
Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Constanţa informează că duminică, 25 aprilie, în jurul orei 11.45, poliţiştii Secţiei 3 au fost sesizaţi cu privire la faptul că, într-o unitate spitalicească privată din municipiul Constanţa, s-ar afla o femeie decedată.
Deplasaţi la faţa locului, poliţiştii au constatat faptul că este vorba despre o femeie, de 38 de ani, găsită decedată într-o încăpere a spitalului.
„Pe trupul neînsufleţit nu au fost constatate urme vizibile de violenţă, acesta fiind transportat la morgă pentru efectuarea necropsiei în vederea stabilirii cu exactitate a cauzei decesului”, spun poliţiştii.
În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă.
Anchetatorii iau în calcul sinuciderea, deşi la faţa locului nu a fost găsit niciun bilet de adio. Se pare că medicul ar fi înghiţit mai multe medicamente, iar în ultima vreme suferea de depresie.