Eveniment

Pensiile vor fi plătite mai devreme

Banii pentru pensii şi prestaţiile sociale sunt planificaţi în buget şi încercăm să ajungă la beneficiari chiar mai devreme, a declarat, luni, ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Violeta Alexandru.

 
“Banii pentru pensii sunt planificaţi în buget. Încercăm o variantă în funcţie, în schimb, de mai mulţi factori, parte dintre ei au legătură cu încasările în buget, dar facem toate eforturile să aducem pensiile pensionarilor chiar mai devreme decât data obişnuită pentru luna aprilie, pentru luna de sărbători pascale. Categoric da, sunt fonduri în buget pentru plata pensiilor şi a prestaţiilor sociale, încercăm ca ele să ajungă până în Paşte la toţi pensionarii, ca să aibă o minimă linişte pentru a-şi petrece sărbătorile. Sigur că azi trecem printr-o situaţie delicată, dar pensionarii nu trebuie să se îngrijoreze, pentru că nu există riscul neplăţii pensiilor. Nu vom ţine de calendarul de plată şi încercăm ca ele să ajungă chiar mai devreme”, a afirmat ministrul Muncii, la Digi FM.

″În legătură cu prestaţiile sociale, sunt prevăzuţi bani în buget pentru plata acestora. E o perioadă foarte grea pentru toate aceste categorii şi suntem responsabili cu privire la acoperirea plăţii, pentru a ne respecta obligaţiile. O parte din fondurile pe care noi le capacităm acum vin şi din partea Comisiei Europene: în paralel cu efortul naţional, ministrul Fondurilor Europene este într-o continuă legătură cu reprezentanţii Comisiei, pentru a beneficia prompt şi de sprijinul pe care Comisia Europeană îl acordă tuturor statelor membre, inclusiv României”, a precizat Violeta Alexandru.

Vizualizări: 64

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: