Politică
PNL și PSD, plângere penală împotriva lui Clotilde Armand
Sebastian Burduja, liderul PNL Sector 1, a anunţat joi că liberalii, împreună cu PSD, depun o plângere penală pe numele primarului Clotilde Armand, pentru falsificarea deciziei Consiliului Locale privind bugetul pe 2023.
El a precizat că este fără precedent ca un primar să falsifice bugetul pe care îl adoptă Consiliul Local iar primarul este cea mai mare dezamăgire din politica românească.
„Prezentăm public o situaţie care este de neimaginat dar care poate fi în fapt concepută, pentru că suntem în sectorul 1 şi deja ne-am obişnuit de câţiva ani că aici se poate întâmpla orice. Depunem astăzi o plângere penală, nu aşa cum face Clotilde Armand sau USR-ul, pe cai verzi pe pereţi ci pe o situaţie care este pur şi simplu inacceptabilă”, a anunţat liderul PNL Sector 1, Sebastian Burduja.
El a precizat că „primarul Sectorului 1 a luat decizia Consiliului Local cu privire la bugetul Sectorului 1, a modificat-o, dar pe semnătura ei şi a trimis-o la Prefectură”.
„Deci, a comis un fals, a uzurpat calitatea consilierilor locali, iar când secretarul general al Primăriei, care trebuie să asigure legalitatea actelor, a refuzat să semneze acest fals, a dat-o afară şi a trimis pe proprie semnătură la Prefect un buget falsificat de domnia sa”, a arătat Burduja.
Liderul PNL Sector 1 a afirmat că este fără precedent în ultimii 33 de ani de administraţie publică locală din România ca un primar să falsifice bugetul pe care îl adoptă Consiliul local.