Economie
Prețurile la carburanți, în continuă scădere
După un an de scumpiri, șoferii pot respira ușurați pentru moment pentru că în mai toate benzinăriile din țară prețurile la carburanți au scăzut constant în ultima perioadă.
Motivul este legat de reducerea prețului petrolului pe piețele internaționale, dar și de încetinirea marilor economii. Specialiștii estimează că lucrurile vor rămâne așa pană la vară. Nu vom vedea însă o ieftinire la raft, de exemplu, în cazul alimentelor.
În Capitală, la unele benzinării, un litru de motorină standard a coborât la 6 lei și 75 de bani, în timp ce benzina trece ușor de 6 lei și 50 de bani. În ultima săptămână, mai toate lanțurile au redus constant, cu câțiva bani, prețul.
După ce prețurile au crescut ușor la începutul anului, apoi au stagnat, de la jumătate lunii martie vedem scăderi constante. Iar cea mai vizibilă scădere este în cazul motorinei, care a ajuns la aproximativ 6,85 de bani, potrivit datelor platformei peco-online. În ultima lună, prețul mediu al unui litru este mai mic cu aproximativ 5 procente, iar un plin costă acum cu 17,5 lei mai puțin decât în urmă cu 30 de zile. Practic, pentru un rezervor de 50 de litri o să plătiți în jur 342 de lei.