Comunitate
Previziunea sumbră a lui Traian Băsescu - Debutul de an şcolar va fi un dezastru pentru copii şi familii pentru că Guvernul nu a pregătit nimic
Fostul președinte al României Traian Băsescu a vorbit, duminică seara, la România TV, despre cum vede debutul anului şcolar pe fondul pandemiei.
Acesta a criticat felul în care guvernanții au gestionat pe timpul verii pregătirile pentru începutul anului şcolar 2020-2021 în toamnă afirmând că nu s-a făcut nimic.
"Spre exemplu, acum începe şcoala şi ei acum se agită, Deci nu s-au agitat o vară întreagă-. Ei acum pregătesc dascălii pentru curriculul online.
Dacă micșorezi curricula găsești modalităţi de substituire. Nu au făcut nimic iar maine poimâine vor spune, școlile sa se descurce.
Vom avea o transmitere a bolii de nedescris. Aveam primării ce aveau posibilitatea de a pregăti structuri modulare pe post de clase. Nu au făcut nici asta. E greu sa mai descrii incompetenţa şi lipsa de viziune a acestui guvern.
Sa nu credeți ca dacă ar veni trupa lui Ciolacu ar fi mai bine.
Si acolo incompetența e cât cuprinde, la PSD: Marea problema acum ca guvernul sa cheme doi trei cinci oameni care sa le dea idei după ce toată vara s-au ținut de propagandă despre cât de buni sunt ei, despre cum au salvat țara.
Mai bine pregăteau cadrele didactice sa predea la distanţă, sa pregătească acoperirea rețelelor in zonele rurale pentru același motiv sau se puteau interconecta la rețeaua optica a Trans Electrica sau a CFR.
Nu au făcut nimic și acum pregătesc aparatul de propaganda cât de bine fac ei si cum raăm din cauza nu știu cui debutul de an școlar. Acest debut de an școlar nu poate fi altceva decât un dezastru pentru copii şi familii", a spus Traian Băsescu.