Politică
România va trimite forţe din MAI la Misiunea UE în Armenia
Birourile permanente reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului au luat act, miercuri, de scrisoarea preşedintelui Klaus Iohannis care informează asupra participării României, pe parcursul acestui an, cu forţe şi mijloace ale Ministerului Afacerilor Interne (MAI) la Misiunea Uniunii Europene din Armenia.
Şeful statului arată că pe fondul situaţiei tensionate şi complexe dintre Armenia şi Azerbaidjan, Consiliul Uniunii Europene a aprobat constituirea unei noi misiuni sub egida Politicii de Securitate şi Apărare Comună (PSAC), respectiv European Union Mission Armenia (EUMA), indicând că această misiune are scopul de a contribui la stabilitatea şi securitatea din zonele de frontieră ale Armeniei, la consolidarea încrederii şi la crearea unui mediu favorabil care să impulsioneze demersul de normalizare a relaţiilor dintre Armenia şi Azerbaidjan.
"Participarea României cu forţe şi mijloace ale Ministerului Afacerilor Interne la această misiune confirmă angajamentul ţării noastre faţă de statele partenere din regiune şi, în acelaşi timp, consolidează profilul României în cadrul UE de furnizor regional de securitate", mai arată preşedintele Iohannis.