Justiție

Teroristul Munaf, obligat să părăsească România în 15 zile

Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, a afirmat joi, referindu-se la eliberarea condiţionată a omului de afaceri Mohammad Munaf, condamnat pentru terorism în dosarul răpirii jurnaliştilor Ovidiu Ohanesian, Sorin Mişcoci şi Marie Jeanne Ion, că acesta are 15 zile pentru a părăsi România. De asemenea, el are interdicţie timp de 15 ani de a intra în ţara noastră.

 
Lucian Bode a fost întrebat, joi, care sunt procedurile în cazul lui Mohammad Munaf, care a fost eliberat condiţionat. 

“A fost eliberat în baza unor decizii ale unor comisii de specialitate, nu a fost eliberat aşa pur şi simplu. El, fiind cetăţean străin, a fost preluat de către Inspectoratul General pentru Imigrări, acolo i s-au făcut toate formalităţile legale, după care a plecat spre reşedinţă. I s-a pus în vedere că în 15 zile trebuie să părăsească România, iar conform deciziilor instituţiilor statului român, timp de 15 ani are interdicţie de a intra pe teritoriul României”, a declarat Lucian Bode. 


  
Mohammad Munaf, omul de afaceri condamnat la 10 ani de închisoare pentru terorism în dosarul răpirii  jurnaliştilor Ovidiu Ohanesian, Sorin Mişcoci şi Marie Jeanne Ion în Irak, în martie 2005, a fost eliberat condiţionat prin decizie a Tribunalului Ilfov. 

„Admite contestaţia formulată de contestatorul - petent Mohammad Munaf împotriva sentinţei penale nr. 1193 din data de 27.05.2022 pronunţată de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti în dosarul penal nr. 10456/4/2022. Desfiinţează sentinţa atacată şi, rejudecând cauza: (...) admite cererea de liberare condiţionată formulată de petentul - condamnat Mohammad Munaf. Dispune liberarea condiţionată a petentului - condamnat de sub puterea MEPI nr. 160/2008 emis de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia I Penală în baza sentinţei penale nr. 122/2008. Pune în vedere petentului dispoziţiile art. 61 din Vechiul Cod penal privind revocarea liberării condiţionate”, este sentinţa dată miercuri de Tribunalul Ilfov şi publicată pe portalul instanţelor de judecată.
Munaf a fost condamnat pentru terorism, el fiind acuzat că a pus la cale, alături de Omar Hayssam răpirea jurnaliştilor Ovidiu Ohanesian, Sorin Mişcoci şi Marie Jeanne Ion, în martie 2005, în Irak.

Munaf a fost condamnat în 2008, în lipsă, la 10 ani de închisoare şi plata unor despăgubiri de 2 milioane de euro. El a fost extrădat din Irak în România abia în 2015, pentru a-şi ispăşi pedeapsa.

Vizualizări: 108

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: