Eveniment

100 de președinți sau locțiitori ai secțiilor de votare din Arad s-au retras după desemnare

Aproape 20% dintre preşedinţii secţiilor de votare din judeţul Arad au depus, până miercuri, cereri de retragere de la alegerile locale, invocând motive medicale sau faptul că sunt plecaţi din ţară în perioada scrutinului.

Reprezentanţii Biroului Electoral Judeţean (BEJ) Arad au comunicat, la cererea AGERPRES, că 108 preşedinţi sau locţiitori ai acestora, din cele 437 de secţii de votare din judeţ, au solicitat să fie schimbaţi, după ce au fost desemnaţi prin tragere la sorţi computerizată efectuată de Autoritatea Electorală Permanentă. Majoritatea cererilor sunt ale preşedinţilor desemnaţi, respectiv 77, iar 31 sunt ale locţiitorilor.

 
Conform BEJ Arad, motivele invocate ţin de sănătate, dar şi de incompatibilitate conform Legii 115/2015, în timp ce unii susţin că vor fi plecaţi din ţară în perioada desfăşurării alegerilor locale.

În urma situaţiei create de numeroasele cereri de retragere, până în prezent au fost organizate şapte trageri la sorţi pentru completarea locurilor rămase libere.

Vizualizări: 101

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: