Eveniment

140 de copii din județul Suceava nu fac școală online pentru că nu au curent electric

În județul Suceava, 140 de copii nu au curent acasă și de aceea nu pot participa la cursurile online. Însă, potrivit adjunctului inspectoratului Școlar Suceava, Ciprian Anton, elevii nu au de suferit. Prezent în studioul Radio Top el a declarat: „Ne adaptăm și-n acele locații întrucât avem obligația și noi, la inspectorat, și directorii de unități să punem la dispoziția copiilor materiale, gen cărți și teste. Pentru asta, ori merge cadrul didactic din poartă în poartă, ori se merge cu microbuzul școlii, fiindcă în acele zone copiii nu sunt în aceeași localitate, ci în patru -cinci. Profesorul îi dă materialele șoferului de microbuz, iar acesta le duce la domiciliul copiilor”. Pe de altă parte, Ciprian Anton a respins ideea potrivit căreia inspectorii participă neanunțați la orele online. El a afirmat: „O spun cu toată responsabilitatea. Nu există asemenea lucruri. În momentul de față nu facem nimic nou. Inspecții se făceau și înainte, inspecții se vor face și după această perioadă, cu școala online, dar respectând legislația în vigoare”.

Vizualizări: 166

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: