Eveniment

180 angajați ai Spitalului Județean de Urgență Miercurea Ciuc s-au infectat de la începutul pandemiei

Un număr de 180 de angajaţi ai Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Miercurea Ciuc s-au infectat cu noul coronavirus de la începutul pandemiei, 66 dintre ei îmbolnăvindu-se în ultimele două săptămâni, arată datele furnizate AGERPRES de către medicul epidemiolog al unităţii, dr. Sergiu Sîngeorzan.

„De la începutul pandemiei, până astăzi au fost 180 de angajaţi ai SJU Miercurea Ciuc cu teste COVID pozitive, dintre care 43 de medici, 82 de asistenţi medicali, 25 de infirmieri, 11 personal de curăţenie şi 19 alte categorii, cum ar fi registratori medicali, muncitori, personal administrativ. Dacă ne uităm la ultimele două săptămâni, putem observa un număr de 66 angajaţi infectaţi, adică aproape 40% din totalul cazurilor menţionate anterior, ceea ce ne arată o evoluţie mai accentuată a acestora, într-un fel corespunzând trendului din comunitate. Din păcate, am avut şi nişte focare la nivelul unităţii sanitare, unul dintre ele fiind în Secţia Chirurgie, unde 21 cadre medicale au fost depistate COVID-19 pozitive, o parte dintre ele infectându-se în spital, cel mai probabil în zonele de odihnă, iar o parte s-au infectat în comunitate”, a declarat dr. Sergiu Sîngeorzan.

Vizualizări: 164

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: