Sport

24 de ani de la ultima calificare. Felicitări, băieți!

Reprezentativa României a reuşit o performanţă istorică, miercuri, la Campionatul European din Germania, reuşind calificarea în optimile de finală ale competiţiei.

Tricolorii au remizat în ultima etapă a grupelor cu Slovacia, scor 1-1, iar Ucraina a terminat la egalitate cu Belgia, scor 0-0. România a încheiat grupa E pe primul loc.

Echipa naţională a mai trecut de grupele Campionatului European o singură dată până acum, în 2000, când a înregistrat şi cea mai bună performanţă, ajungând în sferturile de finală. La ediţiile din 1984, 1996, 2008, 2016 şi 2020 s-a oprit în grupe. La celelalte ediţii a competiţiei continentale tricolorii nu s-au calificat. 

 
Naţionala României a jucat, miercuri, 26 iunie, cu Slovacia, meciul decisiv pentru calificarea în optimi la Euro 2024. Partida din grupa E a avut loc de la ora 19.00, la Frankfurt.

Slovacia a deschis scorul în minutul 24, prin Duda, cu o lovitură de cap, iar România a egalat prin Răzvan Marin, în minutul 37, dintr-un penalty scos de Ianis Hagi.

Cu un rezultat de egalitate, 1-1, România și Slovacia merg braț la braț în optimi. Pentru că Belgia și Ucraina au remizat, 0-0, România a câștigat grupa și va juca în optimi cu Slovenia sau Olanda.

 

Vizualizări: 172

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: