Economie

730.000 de români au primit facturi duble la energia electrică

730.000 de români au primit facturi duble la energia electrică pentru iulie şi august. Unele sume ajung chiar şi la 8.500 de lei, deoarece facturile sunt calculate la consumul mediu de anul trecut, iar furnizorii acuză autorităţile că au schimbat formula de calcul chiar la mijlocul lunii iulie.

Compania Enel a transmis o reacţie ca urmare a plângerilor despre facturile duble primite de unii români.

"Clienții cu un consum mediu de energie de peste 300 kWh lunar în 2021 sunt facturați conform prevederilor art 5 din OUG 27/2022. Mai exact, furnizorii aplică lunar o formulă de calcul a costurilor prevăzute în legislație.

Întrucât formula de calcul a prețului a fost modificată de către autorități în cursul lunii iulie, a fost necesară o nouă modificare a sistemului de facturare al furnizorilor pentru implementarea celor mai recente prevederi.

În consecință, clienților în cauză le-au fost emise facturi cumulate după adaptarea sistemelor de facturare.

Facturile au fost emise la valoarea corectă, iar pentru consumul lunii august a fost aplicat, conform legislației în vigoare, prețul mai mic, respectiv cel din ofertele contractuale", a transmis compania.

Vizualizări: 138

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: