Justiție
A furat de la Parlamentul European
Fostul europarlamentar Petru Luhan a fost trimis în judecată de DNA, fiind acuzat că a depus la Parlamentul European 37 de cereri false prin care a solicitat rambursarea unor cheltuieli de transport, obţinând pe nedrept de la Parlamentul European suma 50.368 euro.
"Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului. Luhan Petru Constantin, la data faptei membru în Parlamentul European, pentru săvârşirea infracţiunii de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente false, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată", anunţă luni DNA.
Conform rechiizitoriului, în perioada 17 martie 2010 – 06 martie 2012, Luhan, "cu rea-credinţă", a depus la Parlamentul European 37 de cereri false prin care a solicitat rambursarea unor cheltuieli de transport.
La cereri,a ataşat mai multe documente justificative (facturi fiscale, chitanţe, bonuri de combustibil) având acelaşi caracter ilicit, prin care: s-au supraevaluat costurile unor bilete de avion, s-au atestat deplasări cu autoturismul între localitatea de domiciliu a inculpatului şi locul de muncă, în principiu oraşele Strasbourg sau Bruxelles, deplasări care, în realitate, eraufăcute cu avionul.
"Ca urmare a acestor demersuri, inculpatul Luhan Petru Constantin a obţinut pe nedrept de la Parlamentul European suma 50.368 euro", precizează DNA.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Bucureşti.