Eveniment
A început distribuirea pensiilor
Poşta Română a anunţat, miercuri, că a început distribuirea pensiilor şi că face demersuri pentru a finaliza achitarea într-un timp cât mai scurt. Compania a stabilit o procedură de lucru specială pentru Suceava, unde oraşul reşedinţă de judeţ şi opt comune sunt în carantină.
Poşta Română precizează totodată că se adaptează la evoluţia situaţiei căutând, în permanenţă, măsuri pentru a-şi continua activitatea şi a-şi respecta angajamentul faţă de toţi pensionarii, de a distribui în continuare toate pensiile direct în uşa acestora, indiferent de colţul ţării în care trăiesc şi de situaţiile speciale cu care ne confruntăm.
„Depunem toate eforturile pentru a distribui banii pensionarilor într-un timp cât mai scurt, indiferent de situaţia în care ne aflăm. Calendarul normal de distribuire a prestaţiilor sociale, a pensiilor, este 1 – 15 aprilie. Noi, împreună cu colegii mei, toţi poştaşii din ţară, care sunt de fapt eroii acestei situaţii, vom încerca să facem toate demersurile necesare pentru a ajunge cât mai repede faţă de calendarul normal. Facem absolut tot ce ne stă în putere ca banii să ajungă la toţi pensionarii, astfel încât toată lumea să aibă bani în casă înainte de sărbătorile pascale”, a declarat Horia Grigorescu, directorul general al Poştei Române.
Astfel, salariaţii Poştei Române vor lucra la capacitate maximă pentru a face posibilă distribuirea pensiilor într-un timp mai scurt, “reafirmându-şi parteneriatul asumat faţă de Ministerul Muncii, Casa de Pensii, dar mai ales faţă de pensionari”.
De asemenea, ca urmare a instituirii măsurii de carantină în Municipiul Suceava şi în zone limitrofe pe teritorul a opt comune, Adâncata, Salcea, Ipoteşti, Bosanci, Moara, Şcheia, Pătrăuţi şi Mitocu Dragomirnei, compania a stabilit o procedură de lucru pentru a asigura distribuirea prestaţiilor sociale în deplină siguranţă, atât pentru cei 61 de factori poştali responsabili de zonele menţionate, cât şi pentru beneficiarii drepturilor sociale.
“Astfel, deplasarea în teren a poştaşilor se va face cu mijloace mecanizate, puse la dispoziţie de Oficiile Judeţene de Poştă, în vederea reducerii expunerii acestora pe străzi, dar şi pentru a realiza un număr crescut de distribuiri în aceeaşi zi, astfel încât perioada de achitare să fie comasată. Pe toată perioada realizării activităţii, factorii poştali vor avea asupra lor legitimaţii şi adeverinţe de la angajator, completate şi semnate”, arată compania.
Toţi factorii poştali sunt echipaţi corespunzător, fiind protejaţi cu măşti, mănuşi şi dezinfectant şi au fost reinstruiţi să evite interacţiunea în momentul în care ajung la uşile oamenilor. Aceştia vor respecta distanţa de doi metri faţă de beneficiarul drepturilor sociale. Contravaloarea pensiei/mandatului se va preda, către beneficiar, pe cât posibil, în plic pe care vor fi înscrise datele beneficiarului. Completarea cuponului se va face de către beneficiarul drepturilor sociale doar cu instrument de scris propriu. În cazul în care aceştia nu deţin unul propriu, va fi pus la dispoziţie de către poştaş. Durata operaţiunii nu va fi mai lungă de aproximativ 5 minute pentru un beneficiar.