Eveniment

A murit în fosa septică

Unul dintre bărbaţii găsiţi inconştienţi într-o fosă septică din comuna Rucăr a murit, în cazul celuilalt reuşindu-se resuscitarea, a anunţat, miercuri, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Argeş.

"În urma eforturilor echipajelor medicale, pentru unul dintre bărbaţi s-a reuşit restabilirea activităţii cardiace şi este transportat la spital de către elicopterul SMURD, însă, pentru celălalt bărbat, din păcate, s-a declarat decesul", se arată într-o informare transmisă de ISU Argeş.

Conform aceleiaşi surse, la prima evaluare a pompierilor, victimele nu prezentau leziuni vizibile. Fosa, cu o adâncime de trei metri, era goală, fiind în construcţie şi nu avea elemente prăbuşite.

Pompierii argeşeni au intervenit, miercuri, pentru extragerea a două persoane care rămăseseră blocate într-o fosă septică, în satul Sătic din comuna Rucăr. Victimele au fost găsite inconştiente.

La faţa locului s-au deplasat o autospecială de intervenţie la incendii, o autospecială de transport persoane şi victime multiple, un echipaj al SAJ cu o ambulanţă şi un elicopter SMURD.

Vizualizări: 141

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: