Eveniment

A murit încercând să ajute

Șoferul care a căzut în gol de pe un viaduct al autostrăzii A 1, din județul Sibiu, după ce coborâse din propria mașină pentru a-i ajuta pe cei care au fost implicați într-un carambol, avea vârsta de 48 de ani.


Marius nu a rămas indiferent la necazul celorlalți participanți la trafic. Acesta a coborât din mașina sa pentru a da o mână de ajutor. Din nefericire, un autoturism Mercedes a fost scapat de sub control și bărbatul a încercat să se ferească din calea sa și a sărit între separatorii de sens, fără să bănuiască că este în zona unui viaduct și că dincolo era hăul și s-a prăbuşit în gol de la o înălţime de cel puţin 25 de metri.

Acesta se afla alături de un prieten, cu care a încercat să acționeze, pentur a-i avertiza pe ceilalți șoferi,. „Prietenul meu a luat geaca luminantă să oprim maşinile, să meargă încet. Într-adevăr, a venit TIR-ul, a venit celălalt cu Mercedesul, a depăşit, a acelerat, avea 100 şi ceva la oră. Zic, vezi că ăla intră în noi! Şi a fugit în partea cealaltă. Din momentul în care s-a auzit bubuitura, el a dispărut. Am început să-l strig pe nume. Nimic, nimic!”, a povestit bărbatul, pentru Observatornews.ro.

Familia lui Marius a fost șocată de vestea dispariției sale. „Când o ființă apropiată nouă pleacă pentru totdeauna, abia atunci ne dăm seamă cu durere în suflet că suntem niște bieți muritori! Dumnezeu sa te aibă în pace unchi și prieten drag drum lin spre cer”, este unul dintre numeroasele mesaje de pe Facebook.

Duminică seara, 29 ianuarie, un carambol s-a produs pe Lotul I al Autostrăzii Sibiu – Pitești. Șase mașini și nouă persoane au fost implicate într-un accident în lanț, în urma căruia un bărbat a murit.

Vizualizări: 65

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: