Justiție
A recunoscut mita pentru Elena Udrea. Suma e uriașă!
Omul de afaceri Radu Budeanu, patronul unui trust de presă din care fac parte publicațiile Cancan, Prosport și Gândul, a încheiat cu DNA un acord de recunoaștere a vinovăției în dosarul Hidroelectrica, potrivit unui comunicat al DNA.
Budeanu a recunoscut că în 2011 i-ar fi transmis Elenei Udrea, ministrul Dezvoltării Regionale și Turismului de la acea dată, promisiunea unui om de afaceri de a-i oferi suma de 5 milioane de dolari pentru ca aceasta să-și exercite influența în vederea menținerii contractelor încheiate de firmele omului de afaceri cu firma de stat Hidroelectrica.
Ulterior, în perioada noiembrie 2011 – februarie 2012, Radu Budeanu ar fi predat printr-un intermediar fostului ministru suma de 3,8 milioane de dolari, pusă la dispoziție de omul de afaceri, potrivit comunicatului DNA.
Pentru că și-a recunoscut vinovăția, Radu Budeanu va scăpa cu o pedeapsă de 2 ani închisoare, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei sub supraveghere, pe durata unui termen de încercare de 4 ani.
Acordul de recunoaștere a vinovăției a fost transmis de procurorii DNA la Tribunalul București, care va decide soluția finală.
Comunicatul integral: În cauza mediatizată prin comunicatul nr. 1808/VIII/3 din 19 noiembrie 2015, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus sesizarea instanței de judecată, în baza dispozițiilor art. 483 Cod procedură penală, cu acordul de recunoaștere a vinovăției inculpatului B.R.I., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de complicitate la cumpărare de influență.
În acordul de recunoaștere a vinovăției, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În vara – toamna anului 2011, inculpatul i-ar fi transmis ministrului Dezvoltării Regionale și Turismului de la acea dată, promisiunea unui om de afaceri de a-i oferi suma de 5.000.000 de dolari pentru ca demnitarul să-și exercite influența în vederea menținerii, în parametrii deja negociați (preț și cantitate de energie furnizată), a contractelor încheiate de firmele omului de afaceri cu SC Hidroelectrica SA.
În același context, în perioada noiembrie 2011- februarie 2012, inculpatul B.R.I., printr-un intermediar, ar fi predat fostului ministru suma de 3.800.000 dolari, pusă la dispoziție de omul de afaceri.
În prezența avocatului ales, inculpatul a declarat expres că recunoaște comiterea faptei reținută în sarcina sa, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și este de acord cu felul și cuantumul pedepsei aplicate, precum și cu forma de executare a acesteia, respectiv:
– 2 ani închisoare, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei sub supraveghere, pe durata unui termen de încercare de 4 ani.
Dosarul de urmărire penală privindu-l pe inculpat, împreună cu acordul de recunoaștere a vinovăției au fost trimise la Tribunalul București.
Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea acordului de recunoaștere a vinovăției la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Context. În 2015, procurorii DNA l-au pus pe Radu Budeanu sub control judiciar pe cauțiune (2 milioane de lei), acuzându-l de trafic de influență, în formă continuată și spălare de bani în dosarul ”băieților deștepți” de la Hidroelectrica.
Procurorii DNA îl acuzau la acel moment pe Budeanu că ar fi intermediat mita dată de Bogdan Buzăianu (patronul firmei Energy Holding) către Elena Udrea pentru ca aceasta să determine conducerea Hidroelectrica să continue contractele defavorabile cu Energy Holding.
DNA a comunicat pentru G4Media.ro în martie 2019 că a clasat dosarul Hidroelectrica în care erau investigaţi directorii companiei de stat care au semnat contractele privind retehnologizarea Porţilor de fier şi în care erau vizaţi omul de afaceri Bogdan Buzăianu, considerat cel mai mare băiat deştept din Energie şi fostul ministru PSD al Industriilor din Guvernul Năstase, Dan Ioan Popescu zis DIP. DNA a răspuns acum unei solicitări de presă a G4media.ro privind stadiul anchetei.
Buzăianu a fost principalul beneficiar al contractelor considerate păguboase pentru Hidroelectrica. Numai compania reprezentată de el, Energy Holding, a avut un contract de 1 miliard de dolari cu compania de stat. Valoarea reprezenta 1 la sută din PIB-ul României din 2004, atunci când a fost încheiat contractul. Ministrul Industriilor în Guvernul Năstase era Dan Ioan Popescu, naşul de cununie al lui Buzăianu.
Soluţia de clasare s-a dat în iulie anul trecut, dar nimeni nu a ştiut. Procurorii dau vina pe decizia CCR care a dezincriminat abuzul în serviciu prin încălcarea de legislaţie secundară.