Eveniment

A ucis-o pentru că nu l-a lăsat să moară

Un bărbat a fost reţinut de poliţişti după ce şi-a înjunghiat mortal sora pentru că nu l-a lăsat să se sinucidă. Bărbatul, care şi-a aplicat şi lui lovituri cu cuţitul în abdomen, este acuzat de omor asupra unui membru de familie.

„Din probatoriul administrat până în prezent a rezultat, ca stare de fapt prezumtivă, că în dimineaţa zilei de 15 noiembrie 2023, în jurul orelor 6.00, în curtea locuinţei din oraşul Negru Vodă, când aceasta încerca să îl împiedice să se sinucidă, inculpatul i-a aplicat surorii sale, C.P., mai multe lovituri cu un cuţit în zona abdominală şi cervicală, astfel că i-a provocat leziuni grave, ce au condus la deces, survenit la data de 20 noiembrie 2023, în spital, prin hemoragie meningo-cerebrală masivă (…) În acelaşi context, inculpatul a încercat să se sinucidă, aplicându-şi singur lovituri cu cuţitul în zona abdominală, astfel că a fost necesară internarea sa în spital şi acordarea de îngrijiri medicale de urgenţă”, reiese dintr-un comunicat de presă transmis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa.

 
Procurorul de caz a formulat propunere de arestare preventivă a bărbatului pentru 30 de zile.

Vizualizări: 105

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: