Eveniment
Accident în Caraş-Severin, cu patru mașini și 12 persoane
Autorităţile din Caraş-Severin au intervenit, sâmbătă seară, la un accident rutier în care au fost implicate patru maşini, cu 12 persoane. Autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie, patru persoane fiind transportate la spital.
”Accident rutier în care au fost implicate patru autoturisme, pe DN 6, la ieşirea din municipiul Caransebeş, spre Timişoara. Pentru eficientizarea misiunii de răspuns, la nivelul judeţului a fost activat Planul Roşu de Intervenţie care presupune suplimentarea resurselor medicale de la faţa locului”, a transmis, sâmbătă, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă.
Sursa citată a precizat că la locul producerii incidentului rutier au intervenit 2 autospeciale de descarcerare, 2 ambulante SMURD, o autospecială pentru transport victime multiple şi 3 ambulanţe ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă.
Din totalul celor 12 persoane implicate, doar 4 au necesitat îngrijiri medicale. Acestea sunt conştiente şi nu prezintă afecţiuni grave.
Traficul rutier în zonă este blocat.