Eveniment
Accident în Vrancea
![](/img/zoom_in.png)
Doi bărbaţi au fost răniţi după ce maşina în care se aflau s-a răsturnat într-o râpă adâncă de aproximativ 30-50 de metri, pe marginea DJ 205D, pe raza localităţii vrâncene Valea Sării. Un alt vehicul, care circula regulamentar, a fost acroşat şi s-a răsturnat, ajungând tot în râpă, informează News.ro.
Potrivit Poliţiei Judeţene Vrancea, un autoturism şi un camion au ajuns în râpă după ce s-au ciocnit.
Şoferul autoturismului ar fi făcut o depăşire neregulamentară iar maşina a fost acroşată de un camion care circula regulamenar pe sensul său de mers. În urma impactului, atât camionul cât şi autoturismul s-au răsturnat în râpă.
O persoană care se afla în zonă şi a observat accidentul a sunat la 112.La faţa locului s-au deplasat de urgenţă 5 echipaje ale I.S.U Vrancea, cu o autospecială de descarcerare şi o automacara din cadrul Detaşamentului de Pompieri Focşani, 2 autospeciale de intervenţie şi 1 ambulanţă SMURD din cadrul Staţiei de Pompieri Vidra, precum şi 2 ambulanţe ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean Vrancea.
Forţele de intervenţie au acţionat pentru scoaterea din râpă a 2 persoane rănite, ambele din autoturism.
Una dintre victime, în vârstă de 36 de ani, a suferit un traumatism toracic, iar cealaltă victimă, în vârstă de 30 de ani, s-a ales cu traumatisme la membrele inferioare. După ce au fost evaluate de echipajele medicale, victimele au fost preluate de echipajele SAJ şi transportate la spital. Alte două persoane aflate în camion au scăpat fără traumatisme.
Vizualizări: 133
Trimite pe WhatsApp