Eveniment
Accident mortal pe Autostrada Soarelui
Accident mortal pe Autostrada Soarelui, în apropiere de Cernica. O dubă încărcată cu roșii a intrat cu viteză în glisiera care desparte benzile de mers și s-a răsturnat în afara șoselei.
Șoferul a rămas încarcerat și, în ciuda eforturilor medicilor de a-l resuscita, nu a putut fi salvat.
Mai bine de o oră traficul a fost îngreunat pe sensul de mers spre București. Și spre Constanța s-au format cozi, pe mai bine de trei kilometri, pentru că drumul era acoperit cu roșiile răsturnate din dubă.