Stil de viață

Actorii de la Hollywood vor să intre în grevă

După greva scenariştilor, suspansul planează în Statele Unite în legătură cu posibilitatea unei duble acţiuni sindicale, a actorilor, care ar putea începe în acest weekend şi care ar putea opri aproape toate producţiile cinematografice şi de televiziune.

Actorii cer salarii mai bune pentru a combate inflaţia şi afectarea profesiei, precum şi garanţii în faţa potenţialelor bulversări legate de utilizarea inteligenţei artificiale. 

 

Termenul limită stabilit pentru negocieri între patronii marilor studiouri, platforme de streaming şi sindicatul actorilor (SAG-AFTRA) este vineri la miezul nopţii la Los Angeles. Iar cei 160.000 de membri ai organizaţiei au aprobat aproape în unanimitate o grevă, în cazul în care nu se ajunge la un acord asupra unui nou contract colectiv.

La fel ca şi scenariştii, care sunt deja în grevă de la începutul lunii mai, actorii cer salarii mai bune pentru a combate inflaţia şi afectarea profesiei, precum şi garanţii în faţa potenţialelor bulversări legate de utilizarea inteligenţei artificiale.

O dublă mişcare socială care să reunească actori şi scenarişti ar fi o premieră la Hollywood din 1960, când Ronald Reagan a condus o grevă de amploare care a dus la concesii importante din partea studiourilor şi a consacrat statura politică a unui actor care a devenit ulterior preşedinte al Statelor Unite.

Deja afectat în mare măsură de greva scenariştilor, Hollywoodul s-ar afla complet în impas: actorii pot îngheţa nu doar producţiile bazate pe scenarii deja finalizate înainte de luna mai, ci şi promovarea blockbuster-urilor care urmează să ajungă în cinematografe în această vară - "Barbie", "Oppenheimer", "Gran Turismo". .

Doar câteva talk-show-uri şi emisiuni de tip reality-show vor continua probabil. Iar unele evenimente majore, cum ar fi Premiile Emmy, care recompensează în septembrie producţiile de televiziune, ar putea fi ameninţate.

Vizualizări: 74

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Stil de viață:

Citește și: