Justiție

Adolescent înjunghiat de doi minori

Un adolescent în vârstă de 17 ani a fost înjunghiat de doi tineri cu vârste de 14, respectiv 16 ani, pe o stradă din Turnu Măgurele. Incidentul s-a produs în timp ce băiatul se plimba cu o fată, cei doi fiind opriţi de către cei doi agresori. Băiatul de 17 ani este la Spitalul Grigore Alexandrescu, medicii constatând că nu a fost nevoie să intervină chirurgical în urma agresiunii.

Băiatul de 14 ani implicat în altercaţia în urma căreia adolescentul de 17 ani a fost înjunghiat în zona toracelui s-a predat, joi după-amiază, la Poliţie. Reprezentanţi ai Poliţiei au declarat pentru News.ro că băiatul s-a prezentat la sediul Poliţiei Turnu Măgurele, însoţit de tată şi de un avocat ales.

El urmează a fi audiat cu privire la incidentele din noaptea de marţi spre miercuri.

Între timp, poliţiştii continuă demersurile pentru identificarea celui de-al doilea tânăr suspectat că a fost implicat în agresiune.

”La data de 28 iunie a. c., orele 04.19, Poliţia Municipiului Turnu Măgurele a fost sesizată prin sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112, cu privire la faptul că, o persoană ar fi fost agresată. În baza sesizării, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Turnu Măgurele s-au deplasat în zona indicată şi au constatat că cele sesizate se confirmă, în sensul că, un tânăr de 17 ani împreună cu o fată, în timp ce se deplasau pe o stradă din Municipiul Turnu Măgurele, au fost opriţi de două persoane, de 14 respectiv 16 ani, iar în urma unei altercaţii spontane, acesta a fost lovit şi agresat, provocându-i leziuni”, se arată într-un comunicat.



Adolescentul agresat s-a prezentat la spitalul din municipiul Turnu Măgurele, de unde a fost transportat la Spitalul Grigore Alexandrescu din Capitală.

Purtătorul de cuvânt al Spitalului Grigore Alexandrescu, medicul Raluca Alexandru, a declarat că băiatul a suferit un pneumotorax, însă nu a fost nevoie de intervenţie chirurgicală. El este internat în secţia de chirurgie, starea sa fiind stabilă.

În urma incidentului a fost deschis dosar penal vizând infracţiunea de lovire sau alte violenţe.

În urmă cu două zile, un incident similar produs la Grădina Botanică din Craiova s-a soldat cu moartea unei adolescente de 14 ani şi cu rănirea gravă a unui tânăr de 19 ani, autor fiind un adolescent de 17 ani.

Vizualizări: 93

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: