Eveniment
Adolescent prins în timp ce spăgea o mașină
Un adolescent din Arad este cercetat de polițiști după ce a spart geamurile a patru autoturisme folosind o șurubelniță. El se pregătea să mai spargă o mașină, dar s-a speriat de o patrulă a jandarmilor și a încercat să fugă pe bicicletă, ceea ce a dat imdiat de bănuit.
Conform Jandarmeriei Arad, un echipaj de jandarmi aflat în serviciu a observat luni seară, pe o stradă din municipiul Arad, un băiat care transporta o trusă de scule pe o bicicletă. Băiatul avea pe cap o lanternă și purta mănuși în mâini, iar la vederea echipajului a mărit viteza de deplasare.
Potrivit jandarmilor, băiatul spărsese patru mașini folosind o șurubelniță și se pregătea să mai spargă una.
„Jandarmii l-au interceptat și în urma verificărilor efectuate a rezultat faptul că acesta a sustras bunurile prin spargerea geamului unui autoturism parcat în spatele terenului de fotbal AMEFA din municipiul Arad, cu ajutorul unui șurubelnițe.
Minorul, în vârstă de 15 ani, a declarat că a mai spart alte două autoturisme parcate pe strada Corneliu Coposu, din care nu a reușit să sustragă bunurile fiind observat de locatari.
Ulterior s-a deplasat în spatele terenului de fotbal AMEFA din municipiul Arad, unde a spart un autoturism din care a reușit să sustragă trusa de scule, după care s-a deplasat pe strada Nelu Aristide Dragomir și la scurt timp după ce a spart geamul unui alt autoturism pentru a sustrage o altă trusă de scule a văzut echipajul de jandarmerie, s-a urcat pe bicicletă și a încercat să fugă.
Pe numele tânărului au fost întocmite acte de sesizare și împreună cu bunurile sustrase a fost predat către IPJ Arad în vederea continuării cercetărilor”, se arată în comunicatul IPJ Arad.