Politică
Afară e urgie, iar pesediștii discută despre grațiere
Consiliul Naţional al PSD se reuneşte, duminică, la Palatul Parlamentului. Social-democraţii ar putea discuta despre amnistie şi graţiere, la ședință fiind invitat și ministrul Justiției, Tudorel Toader. România este sub cod portocaliu de ninsori, fiind numeroase accidente, localități fără energie, ambulanțe înzăpezite etc.
La şedinţă vor participa, potrivit noului Statut, parlamentarii, preşedinţi şi/sau vicepreşedinţi ai Consiliilor Judeţene, miniştri şi/sau secretari de stat, europarlamentari, primari de municipii, primari de oraşe, dar şi trei primari de comune pentru fiecare judeţ, membri ai PSD.
În cadrul şedinţei va avea loc alegerea preşedintelui Consiliului Naţional, funcţia fiind deţinută interimar de către Mihai Fifor, din 19 noiembrie.
Social-democraţii ar putea discuta despre amnistie şi graţiere. Primarul Sectorului 1 Dan Tudorache a declarat, vineri, pentru News.ro, că a solicitat să fie clarifictă "această treabă cu amnistia şi graţierea", spunând că va avea loc un vot.
La şedinţa care va începe la ora 16.00 a fost invitat şi ministrul Justiţiei Tudorel Toader care a anunţat încă de vineri că va da curs invitaţiei.