Administrație

Alexandru Rafila: Medicamentele nu se vor scumpi ci se vor actualiza

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a afirmat vineri, întrebat dacă medicamentele generice se vor scumpi cu 15%, că nu este de fapt o scumpire, ci o „actualizare” a preţurilor mici astfel încât acestea să rămână pe piaţă.

„Nu se vor scumpi. Este o abordare care nu cred că este corectă. Este vorba de o actualizare a preţului medicamentelor foarte ieftine, adică cu o valoare de până la 50 de lei ca ele să se găsească, să rămână pe piaţă. Este esenţial. Noi ne dorim pentru pacienţi şi acces la medicamente, nu numai la servicii de sănătate. Medicamentele cu valoare de până la 50 de lei reprezintă aproape 90% din totalul medicamentelor care se utilizează în România. Trebuie să încurajăm producătorii să le facă în continuare, să le pună pe piaţa românească, dacă ne dorim într-adevăr să fim oneşti şi să oferim oamenilor din această ţară să aibă acces permanent la medicamente şi cu cât mai puţine discontinuităţi”, a spus Rafila.

Imbold

La nivel european se manifestă o criză a medicamentelor generice şi trebuie luate măsuri din timp a mai precizat ministrul: „Noi am şi făcut-o la Ministerul Sănătăţii, prin schimbarea modului de referenţiere, am eliminat medicamentele care de fapt nu erau pe piaţă, am reglementat şi în curând va fi aprobată partea cu claw-back-ul. L-am uniformizat pentru toate tipurile de medicamente generice şi nu în ultimul rând această actualizare de preţ care trebuie să fie un imbold şi pentru producători şi pentru distribuitori să ofere medicamentele pe piaţa românească”.

Chestionat când ar preconiza să se întâmple „actualizarea” prețurilor, ministrul Sănătăţii a replicat: „Pentru claw-back cred că se rezolvă în această lună, iar pentru actualizarea de preţ, după discuţia pe care am avut-o cu ministrul Finanţelor, până la jumătatea acestui an”.

Vizualizări: 45

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: