Administrație

Angajări pe bandă rulantă la stat

Deputatul USR Cristian Seidler susține că anul trecut, când angajările la stat erau îngheţate, au fost angajaţi 11.000 de oameni, precizând că are aceste informaţii de la Ministerul Finanţelor.

El a menţionat că în fiecare lună se adaugă încă între 500 şi 1000 de angajaţi.

„De ce era nevoie să se înjumătăţească numărul consilierilor, dar să rămână acelaşi număr de secretari de stat? Pentru că dacă s-ar fi redus cu un sfert numărul secretarilor de stat, ai lor consilieri s-ar fi redus cu 100%, de exemplu. Chiar şi atunci când Guvernul ne spune că ia măsuri pentru reducerea aparatului birocratic şi acele măsuri le ia cu jumătate de gură, din păcate. În tot acest timp, anul trecut când angajările la stat erau îngheţate s-au angajat 11.000 de oameni. Ştiţi de unde am aceste informaţii? De la Ministerul Finanţelor. Adică, nici măcar nu e comunicat de opoziţie. Este ceea ce ne furnizează Guvernul date oficiale. În timp ce erau blocate angajările, îngheţate s-au angajat 11.000 de oameni la stat. Şi în fiecare lună se mai adaugă încă 500 şi 1.000”, a declarat Cristian Seidler, joi, la Prima News.

El a menţionat că a văzut secretari de stat care nu fac nimic.

„Am văzut secretari de stat care, odată ajunşi pe funcţie, nu fac nimic. Adică nu că fac şi nu le iese, se poate întâmpla şi asta, nu îşi propun nimic odată ajunşi pe acea funcţie decât să fie pe acea funcţie. Şi-o pun în CV, îşi pun o diplomă pe perete, nu ştiu la ce le foloseşte, dar ştiu că nouă, cetăţenilor români, nu ne foloseşte pentru că le plătim salariile, mai plătim şi doi, trei, patru consilieri şi în vieţile noastre nu se întâmplă nimic bun de pe urma acestor oameni. Aici e problema. Chiar din opoziţie fiind, dacă odată cu creşterea numărului de secretari de stat am fi observat o îmbunătăţire cantitativă şi/sau calitativă a actului de guvernare, am fi spus ”ăsta e preţul, dar iată se mişcă lucrurile. Dar nu se întâmplă nimic în afara de creşterea numărului de angajaţi la stat şi când spun angajaţi mă refer în termen larg chiar şi la secretari de stat, din păcate”, a mai afirmat deputatul USR.

Vizualizări: 56

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: