Eveniment
Angajați infectați ascunși de DSP
![](/img/zoom_in.png)
Caz incredibil la un depozit din Bolintin Deal, județul Giurgiu, acolo unde o companie care și-ar fi testat mai mulți angajați pentru coronavirus, ar fi descoperit că trei dintre aceștia sunt infectați. Informația n-a ajuns însă și la DSP. De ce să-i ”alerteze degeaba”?
Un cititor DC News a transmis că angajații infectați cu coronavirus au intrat în contact și cu alți colegi, iar șeful de depozit i-ar fi amenințat că, dacă situația ajunge în public, vor fi dați afară. Mai mult, DSP Giurgiu nu a fost anunțat despre această situație.
”Sunt angajat al firmei Kuehne Nagel din Bolintin Deal. Pe data de 29 iulie au fost chemați la testare COVID-19 20 de angajați. După aceste teste, au fost descoperiți trei angajați pozitivi de Covid-19. Aceștia au venit și la muncă două zile în timp ce știau că sunt pozitivi. Acești trei angajați au interacționat cu restul colegilor, iar în acest depozit muncesc aproape 80 de oameni. Astăzi (n.r în cursul zilei de ieri, 03 august 2020) am fost cu toții strânși în interiorul depozitului, într-un loc aglomerat, iar șeful de depozit ne-a comunicat că dacă facem cunoscută această situație vom fi dați afară. Ne-a spus că acei colegi infectați au fost trimiși acasă (după ce au venit și astăzi la muncă) și că nu au de ce să alerteze degeaba DSP-ul. Pe lângă acest lucru, avem șase colegi care locuiesc în Cartojani (Giurgiu). Zona nu mai este în carantină, iar oamenii au fost lăsați să vină la muncă fără să fie testați. Ne este frică pentru viețile noastre. Avem familii și oameni bătrâni acasă.” a spus angajatul companiei.
Direcția de Sănătate Publică Giurgiu a fost contactată în dimineața zilei de ieri, 3 august 2020, și au precizat că nu au primit nicio informare din partea acestei companii prin care să se menționeze că există angajați infectați cu COVID-19 la această companie.
Compania a fost contactată de DCNews, telefonic și prin e-mail. Inițial, s-a spus că va reveni un reprezentant cu un telefon. A revenit, pentru a transmite că nu dă absolut nicio informație, deși este vorba despre siguranța și sănătatea cetățeanului, într-un context pandemic delicat. Astfel, compania nici nu a confirmat, nici nu a infirmat. A cerut, în schimb, o solicitare oficială, semnată și ștampilată. Solicitarea a fost trimisă pe adresa publică, iar răspunsul se lasă așteptat.
Vizualizări: 282
Trimite pe WhatsApp