Comunitate

Arsenal de artificii acasă la un oltean

Poliţiştii din judeţul Olt au descoperit 640 de kilograme de articole pirotehnice în locuinţa unui tânăr din Caracal, valoarea acestora fiind de 16.500 de lei. Articolele respective au fost confiscate.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Olt, în urma unei percheziţii domiciliare efectuată la locuinţa unui tânăr, de 28 de ani, din municipiul Caracal, poliţiştii au găsit 44.458 de obiecte de distracţie care conţineau amestec pirotehnic, cântărind aproximativ 640 de kilograme. Articolele respective erau deţinute în vederea comercializării. 

Oamenii legii au ridicat obiectele în vederea continuării cercetărilor. Valoarea acestora este de aproximativ 16.500 lei.

În cauză, poliţiştii continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de operaţiuni cu articole pirotehnice, fără drept.

Vizualizări: 142

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: