Economie

Așa se circulă la Calafat. Motivul și posibile soluții!

Un participant la trafic a publicat pe pagina de socializare imagini care reflectă modul în care se circulă la Calafat, în județul Dolj, în condițiile în care o bandă este ocupată de camioanele care așteaptă în vamă.

“Sunt câteva imagini care descriu circulația infernală de la intrarea în municipiul Calafat. Mai precis, una dintre cele două benzi ale drumului este ocupată (pe o lungime de mulți km.) de tir-uri care așteaptă să treacă vama dinspre România spre Bulgaria. Cealaltă bandă este folosită de ceilalți participanți la trafic, în ambele sensuri, într-un permanent pericol, după cum se vede”, a scris bloggerul Horațiu Buzatu.

Situația din teren este rezultatul unei abordări lipsite de profesionalism - ca să nu zic al prostiei, a precizat bloggerul, făcând referire la proiectanții lucrării Podul Calafat-Vidin.
Acesta a prezentat și posibile soluții: “Soluțiile există și nu sunt multe: - construirea unei benzi noi, cea de a treia, care să fie rezervată camioanelor grele; - construirea în imediata vecinătate a unei platforme suficient de mare ca suprafață, pe care camioanele să staționeze fără să mai încurce circulația și de unde să fie chemate (de un dispecer) pentru vămuire în loturi mici, care să nu mai încurce circulația”.

În orice caz, rezolvarea este obligatorie, nu doar pentru cei care tranzitează zona dar mai ales pentru locuitorii Calafatului, nevoiți să înfrunte mereu un trafic cu adevărat periculos, a mai scris Horațiu Buzatu.

Vizualizări: 329

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: