Comunitate
Asistent medical în comă, după o gardă dificilă
O asistentă medicală de pe Secția de Medicină Internă a Spitalului Orășenesc Zimnicea a intrat în comă pe 30 octombrie, după o gardă epuizantă. Carmen Vătafu are doar 43 de ani. Colegii spun că femeia a suferit un anevrism cerebral, pe fond de epuizare și stres.
Colegii au postat mesaje emoționante pe pagina de socializare: "Draga noastră, Carmen! Suntem cu toți alături de tine, ne rugăm și plângem cu speranța că bunul Dumnezeu va face o minune... Știm că nu ne auzi, dar credem că ne simți pt că suntem enorm de mulți, noi cei care te iubim, ne rugam și suntem cu sufletul și gândul alături de tine. Suntem cu tine, ne gândim la tine și speram ca ziua de mâine sa ne aducă și vesti bune. Asteptam cu inima strânsă o veste buna pt ca avem nevoie de tine, pt ca ne este dor de tine și te iubim. Tu esti o luptătoare, tu mereu ne-ai încurajat pe toți atunci când aveam probleme... Nu trebuie sa te lași învinsă! Suntem aici o armata de oameni, lângă tine si familia ta! Fie ca dragostea lui Dumnezeu si dragostea celor ce te iubesc sa-ti dea putere sa învingi si sa te avem din nou printre noi! Te iubim mult, scumpa noastră".
Tânăra a fost transferată la Institutul de boli cerebrovasculare din București, dar medicii sunt rezervați.