Eveniment
Au murit înainte de Crăciun
Două persoane, cu vârstele de 72 şi 76 de ani, au murit într-un accident care a avut loc, joi după-amiază, în municipiul Caransebeş, după ce maşina în care se aflau a fost lovită de un autoturism condus de un tânăr de 19 ani.
"Din primele cercetări s-a stabilit că în timp ce un tânăr de 19 ani conducea un autoturism pe strada de acces către Cartierul Valea Cenchii din Caransebeş, la intersecţia cu strada Muntele Nemanu, a intrat în coliziune laterală cu partea dreaptă a unui autoturism condus pe drumul prioritar de un bărbat de 72 de ani. În urma accidentului a rezultat decesul conducătorului auto de 72 de ani şi a pasagerei dreapta faţă, de 76 de ani", a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Caraş-Severin.
Tânărul de 19 ani a fost testat cu privire la consumul de alcool şi substanţe psihoactive, rezultatele fiind negative.
Pentru salvarea victimelor, dintre care una rămăsese încarcerată, la faţa locului au intervenit pompierii militari din Caransebeş şi patru ambulanţe. Cele două persoane erau în stop cardio-respirator, însă, în ciuda manevrelor de resuscitare.
Poliţiştii continuă cercetările în acest caz în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor cauzelor şi împrejurărilor în care s-a produs accidentul.