Externe
Austriecii recunosc că au făcut o nebunie
Cotidianul austriac Der Standard a publicat luni, 12 decembrie, o analiză prin care critică votul negativ primit de România pentru aderarea la Schengen, susținând că este ”o nebunie”.
Referitor la motivul invocat de Austria, referitor la migrația ilegală, cotidianul austriac scrie că ”aproape niciun refugiat nu ajunge în Austria prin această țară (n.r. - România)”.
Analiza mai arată că „vetourile naționale au o tradiție în Uniunea Europeană”, iar „cât timp în UE există domenii de politică în care este necesară unanimitatea, anumite state vor încerca ocazional să-și impună interesele prin această tactică”.
„Acțiunea individuală a Austriei împotriva aderării României la spațiul Schengen – Olanda a vrut doar să împiedice Bulgaria – este totuși unică. Dacă un guvern are de gând să șantajeze restul Uniunii și să provoace mânia acestora, atunci ar trebui cel puțin să știe care este obiectivul său și să le semnaleze celorlalte state cum pot ajunge la un acord.
Da, Austria este nemulțumită de politica de azil a UE și are motive întemeiate. Dar nimeni nu poate explica ce legătură are recenta avalanșă de cereri de azil cu Schengen sau chiar cu România. Aproape niciun refugiat nu ajunge în Austria prin această țară.
Dacă Karner explică în mod neclar că nu este momentul potrivit pentru extinderea Schengen, de ce a fost de acord cu aderarea Croației?”, se arată în analiza publicației.
Der Standard mai arată că „mai rău și mai grav, țara care le face cu mâna refugiaților și promovează astfel „turismul de azil” pe care ÖVP (n.red. – Partidul Popular Austriac, condus de cancelarul Karl Nehammer) îl plânge cu voce tare este Ungaria”.