Eveniment

Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentelor a aprobat consumul de viermi de făină

Autoritatea Europeană pentru Siguranţa Alimentară (EFSA) a aprobat miercuri utilizarea ca aliment de uz uman a viermilor de făină, semnalează Reuters. Larvele gândacului denumit popular morar, iar ştiinţific Tenebrio molitor vor putea fi folosite ca atare sau uscate, ca ingrediente pentru curry sau sub formă de făină pentru prepararea biscuiţilor, pastelor şi pâinii, relatează Agerpres.

 
Confundate uneori cu viermii, larvele de insecte sunt deja acceptate în Europa ca hrană pentru animale. Sunt bogate în proteine, grăsimi şi fibre şi ar putea fi urmate în farfuriile europenilor şi de alte insecte, apreciază chimistul Ermolaos Ververis, specialist în alimentaţie la EFSA.

 
Sub conducerea lui Ververis, agenţia a evaluat viermii de făină conform unei reglementări europene privind "alimentele noi", intrată în vigoare în 2018, conform căreia s-au făcut multe solicitări; cea în cauză a fost prima soluţionată.

 
"Există un mare interes în comunitatea ştiinţifică şi în industria alimentară privind sectorul insectelor comestibile", a arătat reprezentantul EFSA.

În multe locuri din lume, inclusiv în Africa, Australia şi Noua Zeelandă există deja baruri cu insecte, hamburgeri din greieri şi diverse alimente pe bază de larve, observă Reuters. Înainte ca Europa să se alăture acestei tendinţe, decizia EFSA mai trebuie ratificată de Comisia Europeană.

Unii sociologi consideră însă că barierele psihologice pe Vechiul Continent sunt deosebit de puternice, aşa că va mai dura ceva până când viermii se vor vinde cu succes din rafturile supermarketurilor.

"Există explicaţii cognitive derivate din experienţele noastre sociale şi culturale - aşa numitul "yuck factor" (factor de scârbă) care fac ca multor europeni să le repugne ideea de a mânca insecte", afirmă Giovanni Sogari, cercetător în domeniul social şi al consumului la Universitatea din Parma (Italia). "Cu timpul şi odată cu expunerea, astfel de atitudini se pot schimba", consideră el.

EFSA a comunicat că începând din 2018 a primit 156 de cereri pentru evaluarea siguranţei unor "alimente noi", de la unele derivate din alge până la o gamă largă de specii de insecte.

Vizualizări: 300

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: