Eveniment

Bărbat prins sub un mal de pământ 

Un bărbat în vârstă de 64 de ani a decedat, sâmbătă, după ce a fost prins sub un mal de pământ, în localitatea Draxeni, au informat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui.

La faţa locului au intervenit pompierii de la staţia Negreşti şi Detaşamentul de pompieri Vaslui cu o autospecială pentru descarcerare grea, o autospecială cu un container multirisc, o autospecială de stingere echipată cu modul pentru descarcerare şi deblocare şi o ambulanţă SMURD de Terapie Intensivă Mobilă.

"La sosirea echipajelor de intervenţie, victima era acoperită cu un strat gros de lut. Pompierii militari au depus eforturi foarte mari pentru a salva victima. După aproximativ 15 minute bărbatul a fost scos de sub malul de pământ. Din nefericire, victima în vârstă de 64 ani prezenta leziuni incompatibile cu viaţa, medicul de pe ambulanţa SMURD declarând decesul", a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui, Marius Stanciu.

Incidentul s-a petrecut în localitatea Draxeni, comuna Rebricea.

Poliţiştii efectuează cercetări pentru a stabili împrejurările producerii evenimentului.

 

Vizualizări: 38

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: