Eveniment

"Blocada" a lăsat sute de șoferi fără permis

Peste 450 de permise de conducere au fost reţinute de poliţişti în cadrul acţiunii Blocada, iar cele mai multe dintre acestea – 247 - pentru depăşirea vitezei legale.

Reprezentanţii Poliţiei Române au anunţat faptul că peste 4.500 de poliţişti şi jandarmi au acţionat sâmbătă, în cadrul acţiunii Blocada, pentru asigurarea unui climat de ordine publică, prevenirea faptelor cu violenţă, prevenirea traficului şi consumului de droguri, precum şi pentru creşterea gradului de siguranţă rutieră.

Au fost organizate 534 de filtre, în cadrul activităţilor desfăşurate, fiind verificate 9.474 de autovehicule şi legitimate 14.868 de persoane.

Acţiunile pentru prevenirea accidentelor de circulaţie şi creşterea siguranţei în trafic au continuat, fiind efectuate 5.402 testări cu dispozitive etilotest/alcooltest şi 242 cu aparatul din dotare, pentru depistarea conducătorilor aflaţi sub influenţa substanţelor psihoactive.

În cadrul acţiunii Blocada, poliţiştii au constatat 34 de infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice.

Au fost reţinute 459 de permise de conducere, dintre care 45 pentru alcool şi 247 pentru viteză. Totodată, au fost retrase 207 certificate de înmatriculare.

Poliţiştii au dat în ultimele 24 de ore, la nivel naţional, amenzi în valoare de peste 4,2 milioane de lei.

Reprezentanţii Poliţiei Române au anunţat duminică, faptul că în ultimele 24 de ore, poliţiştii au acţionat, la nivel naţional, pentru a preveni faptele antisociale, organizând 498 de acţiuni şi au intervenit la 2.412 evenimente, dintre care 2.080 au fost sesizate de cetăţeni prin 112.

“De asemenea, au fost depistate 13 persoane urmărite naţional sau internaţional, faţă de care au fost dispuse măsurile legale, iar în cauzele instrumentate au fost dispuse 63 de măsuri preventive. Pentru alte nereguli constatate, poliţiştii au aplicat 11.571 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 4.293.163 de lei”, au transmis reprezentanţii Poliţiei Române.

Poliţiştii rutieri au acţionat pentru creşterea siguranţei în trafic, fiind constatate 140 de infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice. Au fost reţinute 907 permise de conducere, dintre care 82 pentru alcool, 415 pentru viteză şi 22 pentru droguri.

De asemenea, au fost retrase 379 de certificate de înmatriculare.

 

 

Vizualizări: 60

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: