Social-media
Bucătarii cer în stradă redeschiderea restaurantelor
Restaurantele rămân închise. Revoltaţi de situaţie, bucătari din toată ţara au ieşit, sâmbătă, în stradă. 90% din bucătarii din România au salariul minim pe economie, iar cei care sunt acum în şomaj tehnic câştigă doar 1000 de lei, bani care nu le ajung de la o lună la alta.
Problema lor însă este faptul că riscă să rămână fără locuri de muncă. Dacă situaţia nu se schimbă, multe afaceri vor da faliment. Economiştii spun că PIB-ul sectorului ospitalităţii a scăzut cu peste 75%, cea mai dramatică scădere trimestrială din ultimele decenii.
“În perioada asta e foarte greu. Sincer, am început să fac altceva, în construcţii, orice, ca să fie bine, să câştigăm ceva. Omul vrea să mănânce, nu are unde” a declarat Ionuţ Tilincă.
“Nu este normal, deschid păcănelele şi noi stăm şi ne uităm unii la alţii. Da, poate să rămână un bucătar fără un loc de muncă. Un an pe care l-am pierdut din toate punctele de vedere”, a declarat şi Ciprian Spancioc, un alt bucătar.
“Undeva la 400.000 de oameni lucrează în acest domeniu. Riscă să rămână fără un loc de muncă, riscă să intre într-un blocaj financiar din c are nu ştiu dacă vor ieşi vreodată” a afirmat Paul Siserman, directorul Asociaţiei Naţionale a Bucătarilor şi Cofetarilor din România.