Eveniment

Cadavrul unei persoane decedate la Spitalul Floreasca a dispărut

Polițiștii fac cercetări la Spitalul de Urgență Floreasca din București, unde este de negăsit cadavrul unui pacient care a decedat zilele trecute.

Purtătorul de cuvânt al Spitalului de Urgenţă Floreasca, medicul Bogdan Opriţa, a precizat, într-o intervenție telefonică la Digi24, că este foarte posibil să fie o încurcătură între două persoane care au decedat în 31 decembrie la spital și că este în curs o anchetă internă, dar și una a poliției pentru a stabili ce s-a întâmplat.

Oprița a explicat că în 31 decembrie au decedat doi pacienți din spital, iar una dintre familii a venit și a identificat cadavrul, iar acesta a fost predat serviciului de pompe funebre. Cea de a doua familie a venit luni să identifice persoana decedată.

„Verificăm dacă nu a fost recunoscut cadavrul de cealaltă familie sau dacă cineva a predat alt cadavru. Foarte posibil să fi fost o încurcătură. Trebuie făcută verificarea și dacă procedura operațională a spitalului a fost respectată cu strictețe, iar dacă nu, cei care nu au respectat vor suporta rigorile administrative, civile sau chiar penale”, a mai spus Oprița.

Știrea inițială: Familia persoanei decedate a venit, luni, să ridice trupul acesteia, însă cadavrul nu a fost găsit.

Poliția Capitalei a confirmat că este în desfășurare o anchetă în legătură cu acest caz.

Potrivit unor surse apropiate anchetei, este posibil ca o altă familie să fi ridicat cadavrul dispărut.

Vizualizări: 453

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: