Eveniment
Cartier din Londra, evacuat din cauza unei maşini cu numere de Mehedinţi
Un român a reuşit să evacueze un cartier întreg din Londra, după ce și-a parcat mașina. Poliţiştii au considerat că vehiculul este suspect şi era cât pe ce să fie declanşată o alertă teroristă.
Cartierul a fost evacuat după ce tânărul şi-a lăsat maşina, cu numere de Mehedinţi, parcată peste noapte, lângă gara East Croydon.
Automobilul lăsat nesupravegheat a fost catalogat drept suspect de către poliţia metropolitană.
Dis de dimineaţă, autorităţile au evacuat zona şi au trimis un robot care a provocat o explozie controlată.
Când s-a întors la maşină, românul le-a explicat oamenilor legii că a făcut pană. Presa din Regat Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord a scris, însă, că vehiculul ar fi furat.
Sursa a1.ro