Comunitate
Casă terminată de o ambițioasă mamă singură
Pentru mulți români construcția unei case rămâne doar un vis, în timp ce pentru unii este un proiect ambițios.
Problemele comune care apar pe parcurs sunt legate de costurile care se îndepărtează de cele inițiale si cresc, dar și găsirea unor meseriași serioși care să execute lucrări de calitate.
O parte dintre cei care își îndeplinesc visul împărtășesc experiențele în grupuri dedicate din mediul online.
Este cazul unei tinere mame care a început proiectul renovării unei case alături de soțul său, însă l-a terminat singură, după ce acesta și-a pierdut viața într-un accident aviatic, după cum a scris pe Facebook.
"Nu știu cum e la alții dar mie viața la casă, viața la țară mi-a oferit multiple oportunități de dezvoltare personală... Știu, poate sună pompos ceea ce scriu, însă nu e chiar așa. Și aș vrea să și explic la ce mă refer: în urmă cu 6 ani când ne-am mutat la casă, ne-am pus pe treabă să renovăm, ceea ce urma să fie căminul nostru. Îmi amintesc cu mare drag acea perioadă, eram însărcinată, lucram (reprezentat medical, pentru cei care nu știu despre ce este vorba, eram îmbrăcată elegant și mergeam la medici să le vorbesc despre medicamente) și când ajungeam acasă puneam mâna pe sapă și tăiam iarba, care apropo, era mai înaltă ca mine (eu având un pic peste 1.60).
Vreo lună și jumătate cât a durat renovarea am fost nevoiți să mâncăm grătare aproape zilnic, deoarece nu aveam unde să gătim efectiv.
Timpul a trecut, noi am reușit să renovăm cât să ne facem minimul necesar pentru un trai decent.
Îmi amintesc casa cu aspect ponosit, vopsită într-un bej combinat cu brâu maron/roșcat ... O să pun și o poză să se vadă diferența.
Și ajung la punctul de plecare din nou... Și anume oportunitățile ce ți le oferă traiul la țară.
Poți învăța multe lucruri și îți poți descoperi multe calități pe care nici nu bănuiești că le ai.
Și acum să dau câte ceva din casă."
"Când ne-am mutat la țară știam să fac multe lucruri, nu eram chiar străină de ceea ce aveam de făcut. Dar cu anii lucrurile au luat o întorsătură neașteptată în viața noastră... Soțul a decedat în accidentul aviatic din martie 2022 și m-am trezit într-o dimineață și mamă și tată pentru cele două fetițe ale noastre. Dar nu doar mama și tata, ci și meșter în curte, casă și prin vecini (părinți).
Am învățat să-mi înving temerile și m-am apucat de treabă (am început cu frica de înălțime).
Într-o zi mi-am luat scara, un trafalet și o cutie cu vopsea și m-am apucat de treabă... Cei care mi-ați urmărit activitatea știți deja că am învățat să fac adeziv, să-l dau pe pereți, să pun izolație termică și bineînțeles să dau cu trafaletul (așa m-am transformat defapt în #zânatrafalet ). Am văzut că îmi ieșea cam tot ce făceam și am continuat să mă informez, să întreb și am reușit cu puțin ajutor să pun în practică tot ce plănuisem... Am pus vată minerală și scândură în pod (am băgat la holdsuruburi de îmi tremurau mâinile de la febră musculară, dar nu m-am oprit).
Am continuat cu pazia pe care am vopsit-o de jur împrejurul casei de vreo trei ori. Plus reparații deoarece în urma cu un an, soțul a schimbat acoperișul și a înălțat podul... Evident, în urma accidentului au rămas multe lucruri neterminate."
"Știu, oamenii mă vor judeca și vor zice că ar fi fost mai bine să chem specialiști să facă treaba, nu să o fac eu. Dar, cum la fiecare situație există și soluții, eu am găsit ca variantă benefică mie să mă apuc singura de reparații, în felul acesta îmi țineam și mintea ocupată și făceam și ceva frumos pentru casa mea. Și da, și de data asta mi-a ieșit! Am dat casa cu vopsea lavabilă, am făcut pervazurile albastru/turcoaz, am construit o casă pentru fetițe, am făcut un balcon la intrarea în pod și mai am destule planuri...
Spuneam că viața la țară îți oferă oportunități de dezvoltare personală și nu numai... Ca o recomandare pentru cei care vreți mai mult de la voi și mă refer la dezvoltarea voastră... Puneți mâna pe pix, pensulă, trafalet, bormașină, circular, șlefuitor, mixer electric, pendular și alte cuvinte din astea de le știu meșterii și apucați-vă de treabă! Sigur iese ceva! Poate nu din prima, dar cu siguranță veți reuși!", a scris aceasta pe grupul Mutat la țară- viața fără ceas.