Social-media
Ce nu este bine să faci public pe profilul tău de facebook
O mare parte din informațiile stocate şi distribuite pe Facebook ar putea fi folosite împotriva utilizatorului şi, prin urmare, este important să aveţi grijă la toate datele care sunt acolo. Ca atare, merită cel puţin să fiţi conştienţi de toate informaţiile pe care le-aţi oferit în cadrul aplicaţiei.
S-ar putea să nu doriţi să ştergeţi totul, dar oricum este bine să ştiţi ce date sunt distribuite către prieteni şi cunoştinţe şi cum pot fi acestea folosite în mod necorespunzător. Acesta este, probabil, cel mai folosit instrument al Facebook care colectează tot ceea ce crede că ar putea fi de interes pentru internaut şi apoi foloseşte datele pentru a direcţiona anunţurile şi postările. Dar aceste informații pot fi private sau există posibilitatea ca pur şi simplu utilizatorul să nu dorească ca oamenii să ştie ce îi place. Aşadar poţi bloca accesul la anumite date sau, mai simplu, le ştergi pur şi simplu. Şi atenţie la ce postezi, nu invita hoţii la tine acasă!
Ziua ta de naştere
Zilele de naştere pe Facebook sunt deja tradiţie: toate lumea postează pe peretele sărbătoritului, iar acesta este nevoit să mulțumească prietenilor virtuali pentru urări. Dar acestea reprezintă, de asemenea, un potenţial pericol – ziua de naştere este, de fapt, o informaţie foarte sensibilă, care poate oferi oamenilor acces la alte conturi personale. E mai bine ca această informaţie să fie ştearsă din contul personal.
Adresa de domiciliu
Probabil că nimeni nu şi-ar da adresa de domiciliu unui străin. Cu toate acestea, posesorii unui cont de Facebook ar putea să facă deja acest lucru în mod accidental. Oamenii îşi enumeră adesea adresa în timp ce planifică evenimente sau chiar prin postări pe propria pagină. Dacă e neapărat nevoie dă adresa printr-un mesaj direct sau oferă informaţii vagi cu privire la acest subiect, amintind doar regiunea sau oraşul.
Numărul de telefon.
Familia şi prietenii apropiaţi îl au deja, iar cei care nu îl au îl pot cere printr-un mesaj privat, nefiind nevoie ca numărul de telefon să fie public.
Starea civilă
Cu siguranţă admiratorii sau admiratoarele secrete se vor bucura să afle că eşti din nou singur(ă), acesta nefiind genul de informaţie care trebuie împărtăşită cu oricine pe Facebook.
Planuri de vacanţă
E ca şi cum ai spune ”Plec pe 25 august în vacanţă, jefuiţi-mă de atunci încolo”. Similar, toate fotografiile din vacanţă trebuie postate abia când te-ai întors.
Informaţii despre muncă
Chiar şi cel mai inofensiv status despre un conflict la muncă poate oferi indicii importante competitorilor.