Economie
Cel mai bine plătit director de la stat
Cel mai bine plătit șef al unei companii de stat este ieșeanul Mihail Doruș, directorul general al ApaVital Iași, care câștigă lunar un venit mai mare decât lefurile președintelui și premierului luate la un loc. Norocosul ieșean are un venit mediu lunar de 34.000 de lei și este cu salariul în creștere.
Consiliul Judeţean Iaşi deţine peste 99 la sută din acţiunile societăţii ApaVital SA, dar nu şi controlul asupra ei - care se exercită în mod egal împreună cu alte peste 100 de unităţi administrativ-teritoriale din judeţ, dar şi din Neamţ, Botoşani şi Vaslui, în cadrul Asociaţiei Regionale a Serviciilor de Apă Canal Iaşi, potrivit ZiaruldeIasi.ro.
Jurnaliștii ieșeni s-au uitat în declarația de avere a lui Mihai Doruș, directorul societății de apă, dar și în declarațiile altor „slujbași de stat” din județ.
Așa au descoperit ziariștii că Mihai Doruș a raportat un venit pe anul trecut în această funcţie de 407.000 lei, comparativ cu 376.000 în 2020. Cu tot cu alte surse proprii (chirii), venitul pe 2021 s-a ridicat la 490.000 de lei. Venitul soţiei, angajată la aceeaşi societate, a urcat venitul total al familiei la peste 550.000 de lei.
Proprietăţile imobiliare au rămas aceleaşi ca anul trecut (un teren de 1,9 ha dat în arendă la Timişeşti, o locuinţă şi două spaţii de producţie), la fel şi cele două autoturisme, iar în conturi se află cu aproximativ 135.000 echivalent lei mai mult decât cu un an înainte: adică 780.000 lei.