Eveniment
China folosește un ser anti-COVID 19 pentru forme grave de infecție
China National Biotec Group Company a anunțat că folosește cu succes un ser anti-COVID 19 pentru tratarea bolnavilor care fac forme grave de infecție cu coronavirus. Guvernul chinez a confirmat aceste date, admițând că se poate trata coronavirusul prin intervenții farmacologice încă de luna trecută.
Din păcate, metoda folosită în China s-ar putea să nu fie autorizată în Europa prea devreme, astfel încât medicii speră să fie dezvoltat vaccinul mai repede dedât terapia cu ser.
Practic, China folosește o resursă pusă la dispoziție chiar de către epidemia cu COVID 19: pacienții infectați cu coronavirus. Peste 80% din cazuri fac forme ușoare sau chiar inaparente, vindecându-se de la sine. Acești pacienți au eliminat virusul din organism bazându-se pe producția proprie de anticorpi. După circa două săptămâni ei sunt vindecați, dar organismul lor continuă să producă anticorpi care distrug specfic COVID 19.
Persoanele vindecate donează sânge, iar medicii separă plasma de eritrocite și o injectează pacienților cu forme mai grave de boală. Anticorpii aflați în serul ”donat” anihilează virusul din sânge, ajutând organismul să reziste până apare secreția proprie de anticorpi, sau chiar elimină COVID în lipsa acesteia (cum se întâmplă la imunodepresați, transplantați etc).
Astfel, se poate lupta cu COVID folosind o armă din arsenalul medicinii tradiționale, până când cercetarea medicală modernă va identifica un tratament antiviral specific sau va pune la punct vaccinul anti-COVID 19.
Folosirea plasmei de la pacienți vindecați va fi dificilă în occident, din cauza limitărilor legale și birocratice: sunt necesare teste, aprobări, mecanisme de verificare pentru a preveni răspândirea altor infecții virale, prin injectarea de produse biologice recoltate de la pacienți.