Justiție
Cinci pakistanezi arestați în Timiș
Judecătorul de drepturi şi libertăţi al Tribunalului Timiş a dispus, vineri noaptea, măsura arestului preventiv pentru 30 de zile, pentru omor, pe numele a cinci cetăţeni pakistanezi, la propunerea procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş a anunţat, într-un comunicat transmis în noaptea de vineri spre sâmbătă AGERPRES, că din probatoriul administrat în cauză până la acest moment a rezultat că cinci cetăţeni pakistanezi au săvârşit în coautorat infracţiunea de omor asupra unui cetăţean afgan, pe o stradă din municipiul Timişoara.
În data de 31 ianuarie, în jurul orei 22,18, un martor a apelat serviciul de urgenţă 112, sesizând faptul că pe strada Căprioarei se află o persoană căzută pe marginea drumului şi pare că în apropierea sa se observă urme de sânge. Organele de poliţie s-au deplasat la faţa locului şi au constatat că cele sesizate de martor se confirmă. Acestea au găsit pe partea carosabilă un bărbat decedat, care prezenta pe suprafaţa corpului mai multe plăgi înjunghiate.
Din probatoriul administrat în cauză până la acest moment a rezultat că cinci cetăţeni pakistanezi au săvârşit în coautorat infracţiunea de omor asupra unui cetăţean afgan, constând în aceea că în data de 31 ianuarie, în jurul orei 22,08, în timp ce se aflau pe strada Căprioarei din Timişoara, în urma unui conflict spontan, au agresat fizic victima bărbat, aplicându-i lovituri cu cuţite, cu picioarele, precum şi cu un obiect contondent (o ţeavă metalică), provocându-i victimei mai multe leziuni traumatice, care au condus la decesul acesteia în aceeaşi dată şi în acelaşi loc, spun procurorii.
Efectuându-se verificări în vederea identificării autorilor faptei, organele de poliţie au depistat în cursul serii de 1 februarie, pe raza municipiului Bucureşti, un grup de şase cetăţeni pakistanezi, existând suspiciuni rezonabile că printre aceştia se regăsesc autorii faptei cercetate. Totodată, a rezultat bănuiala rezonabilă că aceştia intenţionau să părăsească în mod fraudulos teritoriul României, încercând să se sustragă urmăririi penale.
Astfel, s-a procedat la ridicarea lor, fiind conduşi în cursul nopţii de joi spre vineri la sediul organelor judiciare din Timişoara.
În urma audierilor efectuate de procurorul de caz, sprijinit de organele de cercetare penală, în cursul zilei de vineri, s-a dispus luarea măsurii preventive a reţinerii pentru 24 de ore faţă de cinci cetăţeni pakistanezi, pentru omor.
În aceeaşi dată, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi a formulat propunere de arestare preventivă faţă de cei cinci inculpaţi, fiind sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Timiş.
În urma soluţionării propunerii, judecătorul de drepturi şi libertăţi a dispus luarea măsurii arestului preventiv faţă de toţi inculpaţii pe o perioadă de 30 de zile.
Cercetările în acest dosar au fost efectuate cu sprijinul organelor de poliţie din cadrul Poliţiei Timiş - Serviciul de Investigaţii Criminale, Poliţia Timiş - Serviciul Criminalistic, IGPR - Direcţia de Operaţiuni Speciale - Biroul de Operaţiuni Speciale Bucureşti, Poliţia Sectorului 3 Bucureşti - Serviciul de Investigaţii Criminale, Serviciul de Acţiuni Speciale Timiş.
Punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea unei măsuri preventive nu pot, în niciun caz, să înfrângă prezumţia de nevinovăţie, inculpaţii fiind prezumaţi nevinovaţi până la pronunţarea unei soluţii definitive în cauză.