Administrație

Cine este șeful Corpului de control al premierului?

Presa a dezvăluit în august 2017 că noul șef al Corpului de control al premierului,Daniel Dragoș Tănăsoiu ar fi fost reclamant de o angajată a ANR,unde ocupa funcția de secetar general, la Comisia de etică. Angajata ar fi fost logodnica lui Dan Plaveti, fost președinte al Autoritatății Naționale de Reglementare în domeniul Energiei în perioada 2010-2012.

La momentul amintit ANRE a confirmat existența incidentului, însă afirmă că este vorba de ”reclamarea unui comportament neadecvat” și că de la înființarea ANRE până în prezent nu au existat cazuri de ”hărțuire sexuală/abuz sexual/viol”.

ANRE nu a spus dacă a luat măsuri. Pe de altă parte, instituția a refuzat să spună și dacă s-a dispus vreo măsură în acest caz și argumentează că raportul comisiei care a investigat incidentul nu este public.

Până să fie numit secretar general la ANRE în 2012, Daniel Dragoș Tănăsoiu a fost director adjunct al Direcției Inspecție și Control General din cadrul primăriei Capitalei. În ianuarie 2008 a fost numit cu caracter temporar de fostul premier de atunci, Călin Popescu Tăriceanu, în funcția de secretar general al Ministerului Transporturilor, până la data încetării suspendării din funcţie a titularului.

Potrivit declarației de avere pe 2018, soția sa este angajată a Companiei Naționale Aeroporturi București. În calitate de secretar general al ANRE, Daniel Dragoș Tănăsoiu a încasat un venit de 230.213 RON anual, adică aproape 20.000 de lei lunar.

Vizualizări: 390

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: