Politică
Clasamentul lui Tomac
Preşedintele PMP, Eugen Tomac, afirmă că politicianul cel mai slab al anului 2019 a fost Viorica Dăncilă, în timp ce Ludovic Orban a fost cel mai norocos. Despre Liviu Dragnea, Tomac spune că este primul la categoria "păcălici al politicii”, fiind "cel care nu voia să plece ca prostul din politică, dar a plecat cu duba". "Omul politic al anului 2019 este, şi nu exagerez cu nimic, Preşedintele Traian Băsescu. Pentru că a reuşit să introducă în Rezoluţia privind condamnarea pactului Ribbentrop-Molotov a Parlamentului European cea mai importantă prevedere, şi anume că România, în urma acestui pact diabolic, a pierdut ţinuturile de la est de Prut. Oficial, Uniunea Europeană a recunoscut că României i-au fost luate teritorii, prin înţelegerea dintre Hitler şi Stalin, care niciodată nu au mai fost înapoiate", consideră Tomac.
Eugen Tomac a afirmat, joi, într-o postare pe Facebook, că intrarea în noul an este un prilej bun pentru a face retrospectiva celui care tocmai s-a încheiat, caracterizându-l pe 2019 prin prisma unor fapte şi evenimente politice.
"Cel mai slab politician a fost Viorica Dăncilă, de departe. A plecat din fruntea Guvernului României prin moţiune de cenzură şi a intrat cu mari eforturi în turul doi al alegerilor prezidenţiale pe care le-a pierdut cu un scor zdrobitor. Cel mai norocos politician în 2019 a fost Ludovic Orban. A ajuns prim-ministru într-un context extrem de fragil şi a reuşit să aducă la aceeaşi masă politiceni din tot spectrul politic pentru a da jos un guvern catastrofal şi a obţine susţinere pentru învestirea propriului cabinet", a explicat Tomac.
Potrivit acestuia, cel mai predictibil poltician a fost preşedintele Klaus Iohannis, reales în funcţie "fără mare efort". "Procentul obţinut însă îl obligă să fie mai activ şi mai aproape de cei care i-au acordat încrederea pentru a reuşi reforme esenţiale pentru statul român", a spus Tomac.
"La categoria “păcălici al politicii” primul este Liviu Dragnea, cel care nu voia să plece ca prostul din poltică, dar a plecat cu duba. A ţinut captiv propriul partid şi a izolat o ţară întreagă, sperând că se va salva prin jocuri politice mărunte", a adăugat el.
Liderul PMP a menţionat că viitorul politicii româneşti este "pe mâini bune", menţionând câteva nume care, în opinia sa, vor juca un rol important pe scena poltica românească: Theodor Paleologu, Mihai Neamţu, Adrian Papahagi şi Ioana Constantin. Aceştia sunt, consideră Tomac, politicienii care vor conta în România de mâine.