Comunitate

Clinica de Cardiologie intervențională din Craiova nu are căldură de doi ani. Căldura vine de la încălzirea globală!

Medicii cardiologi de la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Craiova se plâng că operează de doi ani în frig, la 10-12 grade Celsius, în Clinica de Cardiologie Intervențională și Chirurgie Cardiovasculară.

Clinica a fost inaugurată în 2018 în urma unei investiţii de aproape zece milioane de euro a Consiliului Judeţean (CJ) Dolj. Dar standardele europene şi dotările moderne nu îi încălzesc deloc pe medici şi pacienţi. La propriu. Aceştia se încălzesc cu aeroterme şi calorifere electrice, iar temperatura, în timpul iernii, nu depăşeşte 14 grade Celsius.

Reprezentanţii CJ Dolj ne-au transmis că sursa de căldură a Clinicii de Cardiologie a fost, până acum, centrala spitalului. Dar, pentru că nu făcea faţă, la finalul anului trecut au demarat construcţia unei centrale separate, care va fi gata în aproximativ o lună.



Doctorii spun că se lucrează cam din luna decembrie a anului trecut la o centrală separată pentru clinică. „Lucrurile stau pe loc. Unii dintre noi au investit enorm în specialitate, în profesia asta. Să ţii un doctor la 10 grade înseamnă să îl umileşti. E bătaie de joc la adresa medicilor, la adresa pacienţilor, la adresa cetăţenilor din banii cărora se fac toate aceste lucruri şi nu se fac cum trebuie“, au transmis mai mulţi doctori cardiologi, atât cei care operează în clinica nouă, cât şi colegi din Secţia de Cardiologie care se solidarizează cu aceştia.


Făcând haz de necaz, medicii glumesc că nu s-a făcut instalaţie pentru încălzire pentru că se aşteaptă încălzirea globală.

Doctorii au povestit că au avut cazuri în care pacientul a avut de suferit din cauza frigului. De exemplu, un pacient căreia i s-a pus un stimulator cardiac pe o temperatură de vreo 5-6 grade se învineţise de frig.



Vizualizări: 435

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: